Traduction en français
Tuttu ognunu sà chì l’epica artistica di u baroccu hà marcatu assai u nostru paese. Basta à vede e nostre chjese, di e cità è di i paesi, per esse cunvintu di l’impurtanza di u baroccu in Corsica. Dipoi anni è anni, i specialisti vanu più luntanu chè issu custattu, parlendu di un baroccu specificu à l’isula, un baroccu corsu. Nantu à u pianu architetturale, scrive Francescu Casta chì issu baroccu corsu hà sappiutu purtà « la marque visible et parfois originale d’une église locale rayonnante. »1 Oghje ghjornu, l’universitarii corsi travaglianu assai nantu à u nostru baroccu. Qualchì settimana fà, una giovana circadora di l’Università di Corsica, Federicca Valery, dava una cunferenza sopra à issu sugettu à a Cunfraterna di Luri.2 Hà fattu vede, ind’una dimustrazione luminosa, chì l’artisti corsi di l’epica ùn sò stati solu copisti ma chì elli anu creatu un stile è ancu inflenzatu pittori stranieri. Per indettu, si pò custattà chì l’artistu genuvese Domenico Piola3 hà imitatu u pittore corsu Niculau Castiglioni4, senza esse mai ghjuntu in l’isula ! Ci hè statu una scola corsa, cumposta da Corsi di ceppu è di furesteri chì si sò stallati quì, è chì ci sò firmati. Issa scola si distingue soprattuttu incù i temi spessu trattati da i so pittori. Federicca Valery travaglia nantu à duie piste : a tematica di u « Moru boia » è quella di u « santu intercessore ».
U « Moru boia »
In parechje pitture corse di martirii, i sullati rumani sò rimpiazzati da orientali (Cf. tele di e chjese di San Damianu, di Tallone…). Si tratta quì di una riferenza à l’incursione muresche chì eranu numarose, à l’epica, nantu à u litturale corsu. A lingua dinù hè stata marcata da ste viulenze : a locuzione « Razza macumetana ! », impiecata cum’è un’ insultu, testimunieghja di u ricordu lasciatu da issi Mori chì assaltavanu e marine corse…
U « santu intercessore »
Issu tema, chì rivene assai in le pitture corse di l’età barocca, ghjè assai interessante, chì u rapportu di i Corsi incù i « so » santi hè una particularità mintuvata da i visitadori d’eri è d’oghje. Alain Peyrefitte, chì avia fattu un viaghju di studii in l’isula, scrisse : « Tout Corbara, en janvier, se rassemblait à l’église pour la Saint-Antoine. Je demandais au vieux curé si cet Antoine était l’ermite du désert, ou Antoine de Padoue. « Ni l’un ni l’autre, me répondit-il, c’est saint Antoine de Corbara. » Comme il avait raison ! La Corse retrouvait sans doute, derrière les patrons des villages, les divinités locales de l’Antiquité. Le culte chrétien n’avait pas effacé les cultes pastoraux et paysans qui l’avaient précédé : il s’était greffé sur eux. »4 Di fatti, e chjese custruite « alla moderna », à l’épica barocca, ùn sò state dedicate à i santi « muderni » (s’ellu si pò dì cusì !) cum’è Ignaziu de Loyola, Francescu Saveriu, o Carlu Borromeo. Niculau Mattei rimarca « l’énorme permanence des saints anciens, 60% environ… ».6 Ci hè ancu - particularità assai strana - u prufeta ebreu Elia, di u IXmu seculu nanzu à Ghjesu Cristu !7. Si vede quì a fideltà di i Corsi à i so « vechji » santi, eredi, cum’ellu a dice Alain Peyrefitte, di e divinità lucale di l’antichità… Dunque, ùn saremu stunati di ritruvà i « santi intercessori » nantu à numarose pitture baroche corse.
Avà, permettimuci di cunfruntà, torna una volta, storia di l’arte è etnolinguistica. Quandu qualchì sia l’hà corsa brutta, si dice « Ci era un santu chì precava per ellu ! ». Si tratta quì, senza nisun’ dubbitu, di u « santu intercessore » di e nostre pitture baroche ! Ramintemuci dinù u pruverbiu « Per via di i santi, s’entre in Paradisu. » Torna u « santu intercessore »…
È u paragone incù i pruverbii stranieri permette di misura a nostra specificità. U Talianu dice : « Non si può entrare in Paradiso a dispetto dei santi. »8A forma hè vicina ma u sensu hè differente. In quantu à ellu, u Francese pretende : « Il vaut mieux avoir affaire à Dieu qu’à ses saints. »9 Quessu, ghjè propiu u cuntrariu di u pruverbiu corsu (è ancu, di una certa manera, a negazione di quelle tele di baroccu corsu !), ancu sè u sensu usuale, di l’unu è di l’altru, hè piuttostu metaforicu. U dettu corsu mette in valore l’idea di mediazione, cusì impurtante in la sucetà corsa.10
L’arte, è a lingua, riflettenu u spiritu d’un populu è a so manera di participà à u mondu. Di participà à issu mondu è à quillaltru, quellu ch’ùn si pò tuccà senza un « santu intercessore » : « Per via di i santi… »
Ghjuvan Guidu Talamoni
- Sous le signe du baroque, in « Le Mémorial des Corses », t. II, p. 178.
- Cunferenza fatta u 12 d’aostu 2007, à a cunfraterna di Luri, sopra à u baroccu in Corsica.
- Di issu grande pittore di a scola genuvese di u XVIImu seculu, ci sò duie tele in la chjesgia San’ Ghjuvan Battista di Bastia ( Inventaire du patrimoine – La peinture, Ville de Bastia, 2003, p. 32 è 33).
- Stallata in Bastia, a famiglia di Niculau Castiglioni venia da u rughjone curtinese. Issu pittore hà travagliatu in Bastia da 1628 sin’à 1649. Hà fattu a bella Vergine incù u bambinu di a chjesa di E Ville di Petrabugnu.
- Le Mal français, Plon, Parigi, 1976, p. 28.
- L’expression de la piété baroque dans l’art, in « Atlas ethnohistorique de la Corse », Editions du Comité des travaux historiques et scientifiques, 2004, p. 177.
- Elia si ritrova, incù santu Simone, in la chjesa di Stoppianova (Ampugnani). A chjesa di a Petra di Verde porta u so nome.
- Giulio Cappuccini - Bruno Migliorini, « Vocabolario della lingua italiana », G. B. Paravia & C., Torino, 1950, p. 456 et 1383 ; Policarpo Petrocchi, « Nòvo dizionàrio scolàstico della lingua italiana dell’uso e fuori d’uso », Fratèlli Trèves editori, Milano, 1910, p. 342 ; Renzo Raddi, « A Firenze si parla così », S P 44 libreria, Firenze, 1982, p. 91 ; Antonio Agostini, « Proverbi veneti », Mastrogiacomo editore, Padova, 1984, p. 23.
- Issu pruverbiu si ritrova in Paese d’Oc sottu à a forma « Val mai pregar Dius que sos sants. » (Antonin Perbosc, Proverbes et Dictons du pays d’Oc, Rivages, Marseglia, 1982, p. 24.)
- Issu dettu hè spessu impiecatu per un’ intervenzione pulitica, cum’ellu si face in lu sistema clientelistu quandu si cerca à « tuccà » un capizzone per via di un amicu. Tandu, quellu « santu » è un puliticante è, in generale, ùn hà fattu nunda per esse canunizatu !